Definitie sfarsit dex98

SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ♢ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ♢ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge ... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ♢ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.
SFÂRȘÍT1 s.n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ♢ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare nu se va termina niciodată. ♢ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ♢ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ♢ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s.n.] – V. sfârși.
SFÂRȘÍT1 s.n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ♢ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare nu se va termina niciodată. ♢ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ♢ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ♢ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s.n.] – V. sfârși.